Timp de multe decenii, termohigrografele au fost instrumentul preferat pentru documentarea climatului interior în muzee. Cu o configurație tehnică simplă și ușor de înțeles, acestea pot fi operate și întreținute de către personalul muzeului după un instructaj relativ scurt. Cu ocazia inspecțiilor regulate, o privire rapidă la tambur este suficientă pentru a stabili dacă condițiile climatice sunt în regulă. Cu toate acestea, acest avantaj poate deveni un dezavantaj, deoarece termohigrografele sunt relativ mari și, prin urmare, vizibile, motiv pentru care pot fi considerate drept exponate în anumite muzee.
Mai mult, acestea necesită un efort de întreținere sporit. Hârtia pentru tamburul de înregistrare trebuie schimbată cu regularitate - zilnic, săptămânal sau cel puțin lunar, în funcție de setări. Bateriile pentru mecanismul ceasului și creioanele trebuie, de asemenea, schimbate cu regularitate. Pentru documentarea pe termen lung, foile individuale ale termohigrografelor trebuie arhivate în mod adecvat.
Date fiind aceste cerințe de întreținere regulată și dimensiunea lor, termohigrografele nu pot fi folosite peste tot, neavând loc în vitrine, de exemplu. Totodată, acestea sunt complet inadecvate pentru monitorizarea transportului deoarece sunt sensibile la vibrații și la schimbările de poziție. Nu în ultimul rând, problema costurilor revine din nou în prim plan. Costurile per punct de măsurare sunt relativ mari din cauza întreținerii anuale, chiar dacă prețul mare de achiziție poate fi repartizat pe mulți ani dată fiind longevitatea termohigrografelor.
Având în vedere dezavantajele evidente ale termohigrografelor, data loggerele sunt folosite din ce în ce mai mult pentru monitorizarea climatului în muzee, începând cu anii 1990. După toți acești ani, am putea crede că există o gamă largă de data loggere perfecte special dezvoltate pentru muzee. Din păcate, acest lucru nu este adevărat. În primul rând, deoarece aceste instrumente au fost, în general, dezvoltate pentru aplicații complet diferite și sunt frecvent utilizate „abuziv” în muzee. În al doilea rând, nu există o aplicație tipică pentru muzee. Cerințele pentru un data logger variază considerabil în cadrul unui muzeu.
Atunci când sunt folosite în vitrine, prezența imperceptibilă a data loggerului este avantajul cheie. Mai mult, vitrinele nu pot fi nici măcar deschise pentru lucrări de întreținere la data logger, cum ar fi pentru schimbarea bateriilor sau citirea memoriei. Aici însă se pot folosi sonde externe mici, care pătrund în interiorul vitrinei în timp ce data logger-ul este „ascuns” în baza vitrinei. Alternativ, data logger-ul poate fi citit și prin semnal radio - presupunând că are o durată de viață suficientă a bateriei.
Pentru monitorizarea zonelor de depozitare a exponatelor, data loggerele nu trebuie să îndeplinească, de regulă, nicio cerință de design, însă există frecvent locații de depozitare îndepărtate care nu au întotdeauna pe cineva la fața locului pentru a monitoriza condițiile ambientale. Citirea regulată a memoriilor instrumentelor poate presupune un anumit efort. Opțiunea de acces de la distanță ar fi ideală pentru a preveni deplasările inutile la locul de depozitare.
Acesta a fost doar un mic fragment. Doriți să aflați mai multe? Atunci vă rugăm să vă înregistrați mai jos pentru a primi raportul de expertiză complet.
Durează doar un minut și iată ce veți găsi în materialul complet: