logo
  1. Home
  2. Servicii
  3. Laborator Etalonari

Laborator de etalonări

la Testo România, vă oferim instrumente ce se remarcă prin fiabilitate, precizie și ușurință în folosire, însoțite de servicii de etalonare realizate în laboratorul propriu de metrologie sau în alte laboratoare din grupul Testo.

către formularul de comandă

Cerințele referitoare la calitate precum și reglementările stricte sunt un subiect ce prezintă un interes din ce în ce mai mare în rândul producătorilor, procesatorilor sau furnizorilor de servicii. Tehnologiile de măsurare utilizate se dezvoltă într-un ritm alert, fiind nevoie de produse și servicii actuale pentru a le sprijini.

De la recepția bunurilor până la serviciile post-vânzare, sarcinile de măsurare cu privire la calitate trebuie monitorizate, documentate și îndeplinite cu ajutorul echipamentelor adecvate. Acest lucru este prevăzut nu doar în standardele uzuale referitoare la calitate cum este seria 9000, cât și în standardele specifice industriei cum sunt IATF 16949 sau ghidurile GMP.

Utilizarea unor echipamente de măsură precise și etalonarea acestora sunt doi factori esențiali pentru creșterea calității în orice domeniu. Noi, cei de la Testo România, vă oferim instrumente ce se remarcă prin fiabilitate, precizie și ușurință în manipulare, însoțite de servicii de etalonare realizate în laboratorul propriu de metrologie sau în alte laboratoare din grupul Testo.

Despre laboratorul Testo România

Laboratorul nostru de metrologie din Cluj-Napoca a fost înființat in 2017 cu scopul de a oferi colaboratorilor noștri echipamente si servicii complete de la un singur furnizor. Știm că timpul este important pentru fiecare și de aceea am dorit să punem la dispoziție instrumente gata etalonate în momentul achiziționării. Astfel, beneficiarul nu mai este nevoit să trimită instrumentul într-un alt laborator pentru verificare. De asemenea, promptitudinea și profesionalismul cu care am realizat sarcinile specifice de etalonare ne-au adus mulțumirea clienților în ultimii 6 ani. Cererea tot mai mare de servicii de etalonare ne asigură că facem o treabă bună iar feedback-ul pozitiv al colaboratorilor ne motivează să extindem gama de servicii printr-un program de îmbunătățire continuă.

Laboratorul nostru este atestat de către Biroul Român de Metrologie Legală și prezintă trasabilitate la standardul SR EN ISO/IEC 17025:2018 aplicabil laboratoarelor de încercări și etalonări. De asemenea, utilizăm un sistem de management al calității ce este certificat de către DEKRA conform standardului ISO 9001:2015.

Serviciile de metrologie oferite de laboratorul Testo România sunt realizate pentru echipamente de la orice producător, nu doar pentru brandul propriu. Capabilităţile de etalonare sunt prezentate mai jos.

Temperatură

SortimentDomeniu de măsurareDescriere / Metodă
Termometre de cameră-40 ... +180 °CEtalonare în cameră climatică prin metoda comparării directe.
Termometre digitale cu sondă de imersie sau penetrare-30 ... +160 °CEtalonare în baie de termostatare cu ulei siliconic, prin metoda comparării directe.
Termometre digitale cu sondă pentru aer/gaze-20 ... +150 °CEtalonare în baie uscată de termostatare, prin metoda comparării directe.
Termometre digitale cu sondă de contact+10 ... +150 °CEtalonare pe placă de temperatură, prin metoda comparării directe.
Termometre cu infraroșu0 ... +150 °CEtalonare cu corp negru (emisivitate ε=0,998), prin metoda comparării directe.
Camere de termoviziune0 ... +150 °CEtalonare cu corp negru (emisivitate ε=0,998), prin metoda comparării directe.

Umiditate relativă

SortimentDomeniu de măsurareDescriere / Metodă
Termohigrometre cu sondă externă sau cu traductor de umiditate relativă integrat10 ... 95% UR (la +25 °C)Etalonare în calibrator de umiditate relativă, prin metoda comparării directe.

Presiune

SortimentDomeniu de măsurareDescriere / Metodă
Manometre digitale pentru presiunea diferențială0 ... 250 mbarEtalonare prin metoda comparării directe, utilizând pompa pneumatică.
Manometre de presiune relativă0 ... 70 barEtalonare prin metoda comparării directe, utilizând pompa pneumatică.

Nivel zgomot

SortimentDomeniu de măsurareDescriere / Metodă
Sonometre digitale clasa 1 și clasa 294d B, 104 dB, 114 dB 31,5 ... 16 kHzEtalonare prin metoda comparării directe, utilizând calibratorul acustic.

Gaze

SortimentEtalonDescriere / Metodă
Analizoare pentru gaze de ardere (O2, CO, NO, SO2)3,00% vol. O2 (±0.06% vol.) 9,00% vol. O2 (±0.18% vol.)Etalonare prin metoda comparării directe, la puncte fixe asigurate de MRC.
Analizoare pentru gaze de ardere (O2, CO, NO, SO2)600 ppm CO (±12 ppm) 1000 ppm CO (±20 ppm)Etalonare prin metoda comparării directe, la puncte fixe asigurate de MRC.
Analizoare pentru gaze de ardere (O2, CO, NO, SO2)100 ppm NO (±2 ppm) 800 ppm NO (±16 ppm)Etalonare prin metoda comparării directe, la puncte fixe asigurate de MRC.
Analizoare pentru gaze de ardere (O2, CO, NO, SO2)300 ppm SO2 (±6 ppm) 1000 ppm SO2 (±20 ppm)Etalonare prin metoda comparării directe, la puncte fixe asigurate de MRC.
Analizoare de gaze portabile (CH4)1,00% vol. (±0.02% vol.)Etalonare prin metoda comparării directe, la puncte fixe asigurate de MRC.

Formular de comandă etalonare